ro | ru | en

Colectivul

 

După cum se ştie, dezvoltarea cu succes a oricarei companii este imposibilă fără o bună guvernare. Angajaţii "Promstroi-Grup" în unanimitate menţionez că dezvoltarea lor se datorează celor care stau la conducerea acestei companii mare de construcţie.
 
Preşedintele Consiliului al companiei "Promstroi-Grup" - Capralov Serghei Anatoli.
 

 

Din anul 2004 Capralov Serghei Anatoli este Preşedintele Consiliului  “Promstroi-Grup”. El se consideră un om nu doar cu o înaltă calificare profesională în domeniul managementului, dar este apreciat datorită perseverenţei în urmărirea scopului şi tăriei de caracter, deschiderei şi prieteniei faţă de oameni, responsabilitate pentru propria afacere.
 

 

 

  

 

 

 

Directorul general al companiei "Promstroi-Grup" – Sanalatii Serghei Valeri.

 

 Sanalatii Serghei Valeri este unul dintre cei mai tineri şi progresivi conducători pe piaţa de constricţie şi a bunurilor imobile. Timp de 11 ani de conducere a companiei, el a fost capabil să-l aducă într-o poziţie de lider. Printre realizarile sale se numără formarea unor relaţii pe termen lung cu partenerii, crearea echipei de profesionişti , dezvoltarea liniilor noi de afaceri, introducerea tehnologiilor moderne în construcţii.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
DEPARTAMENT ADMINISTRATIV

 Miron Victoria

Contabil-Șef

Cobzac Natalia 

Contabil

 Romanova Svetlana 

Contabil

Țurcan Radu

Contabil

Cotovitchi Cristina    

Ofice-manager

"Лучший новичок года
2014"

Ternoveţkaia Liudmila

Specialist securitatea si sanatatea in munca

"Лучший работник года 2007"

"Преданность компании 2011"

 Covalschi Maria

Jurisconsult

Ostapciuc Victoria

Jurisconsult

   

           Burca Andrei

Agent de aprovizionare      

"Лучший новичок года 2012"

 "Лучший работник года 2013"

 

                                                                              
                                                            
DEPARTAMENT PROIECTARI

 Bardov Nichita

Șef departament

 Ruanac Radu

 Architect proiectant principal

Belaia Ekaterina

Arhitect

Orescu Angela

Arhitect

 

Malai Ion

Inginer-proiectant

Marleanu Roman

Inginer-proiectant

Ter Artem

Inginer-proiectant

 
                                                                                                                                                                                       
DEPARTAMENT CONSTRUCTII

Moroi Ion

Director constructii capitale

"Лучший работник года 2010"

Saveliev Victor

Manager in constructii

Prcic Igor

Manager in constructii

"Профессионал года 2013"

Patranica Andrei

Manager in constructii

Ababii Vasile

Diriginte șantier 

Piscorschi Eugen

Diriginte șantier

"Лучший работник года 2013"

Stratila Alexandru

Diriginte șantier

Lașco Petru

Diriginte șantier

"Лучший работник года 2012"

"Лучший руководитель года 2013"

            

Severin Dumitru

Inginer la lucrari de proiect si deviz

 

Buruiană Mihail

Reprezentant tehnic

"Лучший работник года 2011"

Dzeni Anna

Șef sectie controlul calității 

"Лучший работник года 2014"

 Britan Sveatoslav

Manager secție controlul calității

 
Eremeev Simion
Șef secție mecanizarea în construcții

Gaviuc Dumitru

Mecanic

   
 
DEPARTAMENT BUNURI IMOBILE
    
         Stinca Natalia
Șef  departament 
"Лучший новичок года 2009"
 "Лучший руководитель года 2011"

Egorova Olga

Manager imobiliar, evaluator

 "Профессионал года

 2014"

Ungureanu Vasile  

Șef secție expluatare proprietății

 "Лучший новичок года 2011"

Vilcu Zinaida

Intendent cladire

 

Boico Oleg

Energetician șef

   
     
                                                                                                                                                                                                         

 
Manifestări corporative
Manifestări corporative – este o pagină strălucitoare aparte în cronica colectivului nostru.
 
Din începutul dezvoltării companiei noastre la fiecare angajat se dezvăluie simţul datoriei şi responsabilităţii faţă de bunăstare companiei. Aici lucreză şi se odihnesc împreună, cum se cuvine echipei unite.
 
Colectivul companiei “Promstroi-Grup” are grijă de  fiecare angajat dăruindu-i urări şi cadouri în Ziua lui de naştere.femeiele din colectivul nostru sint mereu fermecatoare si atragatoare si nu ezitam sa le felicităm in Ziua de 8 martie , iar bărbaţii sunt îndeosebi înconjuraţi cu mîngîiere şi grijă pe data de 23 februarie.
 
Sigur, cea mai plăcută sărbătoarea este de 1 august, Ziua fondării “Promstroi-Grup”, care coincide cu Ziua constructorului, şi pe care noi o sărbătorim în fiecare an cu jocuri sportive şi concursuri.
 
Şi, de sigur, cea mai aşteptată şi luminoasă sărbătoare este Anul Nou. Sărbătorirea festivă se începe cu ciocnitul paharelor cristaline umple cu şampanie, totalizarea rezultatelor anului care pleacă şi felicitărilor reciproce calde în anul nou. Toată acestea şi este indicatorul spiritului de echipă care constă din oameni cu interese comune.

  

Sanalatii Serghei Valeri este unul dintre cei mai tineri şi progresivi conducători pe piaţa de constricţie şi a bunurilor imobile. Timp de 10 ani de conducere a companiei, el a fost capabil să-l aducă într-o poziţie de lider. Printre realizarile sale se numără formarea unor relaţii pe termen lung cu partenerii, crearea echipei de profesionişti , dezvoltarea liniilor noi de afaceri, introducerea tehnologiilor moderne în construcţii.
Sanalatii Serghei Valeri este unul dintre cei mai tineri şi progresivi conducători pe piaţa de constricţie şi a bunurilor imobile. Timp de 10 ani de conducere a companiei, el a fost capabil să-l aducă într-o poziţie de lider. Printre realizarile sale se numără formarea unor relaţii pe termen lung cu partenerii, crearea echipei de profesionişti , dezvoltarea liniilor noi de afaceri, introducerea tehnologiilor moderne în construcţii.